Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

0
Back To Top
Subcategorii
Biblia sau Sfânta Scriptură Sfânta Tradiţie Ascetica şi mistica ortodoxă Liturgică şi pastorală Biserica şi lumea Apologetică. Erezii. Religii Dicţionare. Cugetări. Simboluri ACASĂ. Grădina. TURISM. Afaceri Cărți și jocuri pentru COPII ISTORIE-Politică-Sociologie EDUCAȚIE. Cultură. Ştiinţă. Psihologie Idei de CADOURI (reduceri 10-50%) Diverse
Descarca oferte:
Oferta completă PDF | XLS
Ed.Agaton (-0%) PDF

BNR:1 EUR=4.8359 LEI   1 USD=4.0751 LEI

 

Cuprins si Rasfoire
Autor: Arhid. prof. dr. Constantin Voicu

Editura Basilica (Patriarhia BOR)
Categorie: SFINŢI si cuvioşi. Paterice (B7)
2009
408 pagini
22x15
530 grame
Cod produs: 72301
Stoc limitat
PRET: 51.5 RON



Prezentare Patrologie (vol. II):


Bazele literaturii creştine au fost puse în primele trei veacuri.
Pe aceste baze se clădeşte, începând cu secolul al IV-lea, un măreţ edificiu literar, a cărui splendoare avea să rămână stră­lucitoare pentru toate secolele următoare. Literatura creştină ia un extraordinar de mare avânt şi se menţine la un nivel supe­rior până la mijlocul secolului al V-lea. De aceea, acest inter­val de timp este considerat în mod just ca "Epoca de aur" a literaturii creştine. Cauzele care au contribuit la acest uriaş progres literar sunt: libertatea de dezvoltare pe care a primit-o Biserica, în acest timp, prin Edictul din 313, înmulţirea inte­lectualilor în creştinism, controversele religioase (ereziile) şi şcolile teologi ce.
Creştinismul, după o existenţă de trei veacuri, periclitată la fiecare pas de brutalităţile păgânismului greco-roman, intră la începutul secolului al IV-lea într-o nouă fază de viaţă. Con­stantin cel Mare, prin Edictul de la Milan, dat împreună cu cumnatul său, Liciniu, la 313, acordă creştinilor deplină liber­tate a cultului şi ordonă ca toate bunurile confiscate de la creş­tini să le fie acestora restituite. Biserica creştină, recunoscută acum ca persoană juridică şi considerată ca o instituţie de mare vază în stat, a dobândit rând pe rând diferite privilegii; la fel şi clerul care conducea această instituţie. În urma acestei favorizări, masele largi ale populaţiei păgâne au trecut la îm­brăţişarea religiei creştine. Acest fapt a contribuit însă la slă­birea moravurilor bisericeşti, deoarece mulţi convertiţi erau
creştini numai cu numele. Că situaţia se prezintă astfel, o con­statăm şi din scrierile timpului, scrieri în care moravurile sunt zugrăvite în culori negre, idealul de viaţă creştină fiind aştep­tat de la viitor. Intelectualii, elita Imperiului, luaţi de curentul vremii şi pentru a fi la modă, au procedat în acelaşi fel, mulţi dintre ei ajungând la conducerea Bisericii. Astfel, Biserica a ajuns să-şi recruteze ierarhi din spiritele conducătoare ale lu­mii învăţate de atunci. Sfinţii Părinţi sunt de regulă absolvenţi distinşi ai universităţilor timpului, stăpânind atât cultura reli­gioasă, cât şi pe cea profană. Înzestraţi cu astfel de calităţi, ei au reuşit într-un mod admirabil să expună şi să îmbrace ade­vărurile de credinţă într-o formă frumoasă literară, învăţată în şcolile înalte, şi să creeze astfel capodopere de literatură reli­gioasă, care satisfac cerinţele tuturor timpurilor. Sfiala de a fo­losi literatura păgână dispare acum cu totul, deodată cu dispa­riţia pericolului păgân.
Disciplina secretului dispare şi ea, misteriile creştinismu­lui sunt propovăduite "de pe acoperişuri", sunt explicate fără rezerve şi sunt discutate de toată lumea. În astfel de împreju­rări, nu e de mirare dacă controversele religioase se ţin lanţ. Aceste controverse au dat ocazie Sfinţilor Părinţi să organi­zeze un front de apărare al adevărurilor religioase tradiţionale şi să producă o importantă literatură dogmatică, în care au expus şi au fixat obiectul credinţei.
Ereziile împotriva cărora a trebuit să lupte Biserica sunt: arianismul, macedonianismul, nestorianismul, monofizitismul, erezia lui Fotin, a lui Apolinarie, origenismul ş.a., în Orient, iar în Occident: donatismul, pelagianismul ş.a.
În afară de lupta împotriva ereziilor, creştinii au mai avut de luptat şi împotriva unor păgâni care atac au principiile creş­tinismului. Această luptă se purta tot prin scrieri.

 

Subiectele tratate de scriitorii acestei epoci nu sunt însă numai în legătură cu imperativele momentului, ci ele sunt luate din toate ramurile teologi ei : dogmatică, morală, pole­mică, apologii, exegeză, istorie, catehetică şi omiletică, poezii, monahism ş.a.
În această uriaşă mişcare literară, grecii, prin geniul lor speculativ, prin cultura rafinată, prin limba mlădioasă şi prin originalitate a lor, ţin locul de frunte. Latinii, în afară de foarte puţine excepţii, nu sunt decât imitatori ai orientalilor.
Într-o mare măsură au contribuit la dezvoltarea literaturii creştine şi celebrele şcoli teologice din Alexandria şi Antiohia. Înşişi scriitorii orientali se împart, din punct de vedere al ten­dinţelor literare, în două direcţii, după cele două şcoli. Ca­racteristica alexandrinilor este că ei întrebuinţează în exegeză alegorismul şi insistă în hristologie asupra unităţii lui Hristos, iar în speculaţiile teologi ce se folosesc de filosofia lui Platon. Antiohienii interpretează Sfânta Scriptură în sens literal, în hristologie insistă asupra naturii omeneşti a Mântuitorului, iar în teologie, urmând mai mult o direcţie pozitivă, se folosesc de filosofia lui Aristotel. Aceste caracteristici au fost duse de către unii din reprezentanţii celor două şcoli până la extrem, iar acei extremişti au sfârşit prin a deveni eretici. De aceea, cele două şcoli, fiind leagănul unor erezii, s-au compromis şi astfel ambele au apus prin secolul al V-lea.
Alături de aceste şcoli greceşti, avem de asemenea şi o şcoală siriacă, care accentua elocvenţa şi poezia ca formă, iar ca fond, tragicul.
Apusenii, preocupaţi mai mult de probleme practice (grecii erau preocupaţi mai mult de cele teoretice), au cultivat teolo­gia practică, fără să producă însă o şcoală aparte.
 
În această perioadă, deşi scurtă, au avut loc patru Sinoade Ecumenice, în care s-au stabilit adevărurile de credinţă, aşa cum astăzi le are Biserica. Între literatura patristică şi Sinoa­deIe Ecumenice este o interdependenţă însemnată în proble­mele fundamentale de credinţă. Literatura juridică a evoluat şi ea în foarte strânsă legătură cu Sinoadele Ecumenice şi locale.
Tot în această perioadă s-a dezvoltat cultul, precum şi Iăcaşurile de cult. Apar Liturghiile Sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Ambrozie. Monahismul a prilejuit atât înflorirea multora din formele literare existente, cât şi crearea de noi genuri literare, ca cel ascetico-mistic sau cel al bio­grafiei părinţilor din pustiu. Apar regulile monahale care stau la baza trăirii duhovniceşti şi în zilele noastre.
Cuprins si Rasfoire
Cele mai noi produse din aceeasi categorie
mobilpay visa si mastercard visa mastercard PayPal Logo

www.agaton.ro