Pe urmele sfinților. Pelerinaj în Serbia și Muntenegru - Petras, Miroslav

Dumnezeu ne-a învrednicit să păşim cu smerenie pe urmele Sfinţilor care au aprins, au înălţat, păzesc şi ocrotesc inimile
dreptmăritorilor creştini din binecuvântatele ţinuturi ale Serbiei şi Muntenegrului. Aceştia împărtăşesc daruri şi fac minuni, strâng împreună mii de credincioşi la Sfintele altare, oferindu-ne nouă celor care pelerinăm pe aceste minunate plaiuri ale ortodoxiei, exemple de smerenie, modele vrednice de urmat, pilduitoare mărturii care ne încredinţează că tot darul desăvârşit şi toată darea cea bună este de sus, de la Părintele Ceresc al tuturor.
Situată în centrul şi sud-estul Europei, Serbia oficial Republica Serbia, acoperă partea de sud a Câmpiei Panonice şi partea centrală a Balcanilor.
În antichitate, pe teritoriul de astăzi al Serbiei locuiau triburi ilirice şi tracice. În secolul al II-lea î.Hr., romanii cuceresc regiunea, iar în anul 9 î.Hr. o includ în provincia Illyricum. Între secolele V–VII, aici sosesc triburi slave, care îi vor „slaviza“ pe autohtoni (iliri, daci, traci, celţi, colonişti romani) şi se vor amesteca cu aceştia, ducând la etnogeneza formării poporului sârb.
Rădăcinile statului se întind până în secolul al VII-lea şi se suprapun istoriei Dinastiei Vlastimirović. Un regat sârb, cu capitala la Duklja, a luat fiinţă în secolul al XI-lea, găsindu-şi sfârşitul spre finele secolului următor. Serbia medievală s-a format în jurul regiunii Raška, în secolul al XII- lea având ca figură centrală pe Marele Jupan Ştefan Nemanja(Sfântul Cuvios Simeon, tatăl Sfântului Sava). În anul 1220, sub conducerea lui Ştefan Întâi, Serbia a devenit regat, iar în anul 1346 Ştefan Dušan a înfiinţat Imperiul Sârb, dezintegrat în urma înfrângerii în faţa turcilor otomani în anul 1389. Bătălia istorică a avut loc la Kossovo: nordul Serbiei a fost cucerit şi el prin căderea cetăţii Smederevo în anul 1459, urmând Bosnia câţiva ani mai târziu şi Herţegovina în 1482.
Între anii 1459 – 1804, Serbia, în pofida a trei invazii austriece şi a numeroase rebeliuni, a rămas sub conducerea Imperiului
Otoman. Viaţa religioasă a fost dominată de Islam, fapt care a dus la numeroase convertiri. Cei convertiţi au preluat denumirea de musulmani, iar mai târziu pe cea de bosniaci, refuzând să mai fie identificaţi drept sârbi.