Evenimente
Cunoașterea sensibilă și rațională este facultatea rațiunii prin care aceasta se manifestă și se susține. Definiția tradițională a cunoașterii raționale constă în a fi discurs logic, argumentativ, formal, complet, adevărat și întemeiat. Idealurile cunoașterii sunt certitudinea, întemeierea și obiectivitatea. Toate acestea au dus la formarea conceptului de cunoaștere obiectivă. Urmarea a fost trasarea unor granițe rigide în jurul domeniului cunoașterii, fapt care a scos în afara acestui domeniu alte forme de raportare a omului la lumea sensibilă și inteligibilă, la transcendent și imanent. Susținătorii modernismului, al secularizării și ateismului exclud cunoașterea prin credință. Concepțiile filosofice și chiar teologice în special din epoca iluminismului cu reverberații marcante și în modernism, respectiv postmodernism consideră că facultățile de cunoaștere ale omului se reduc la cunoașterea sensibilă și cea rațională, singurele prin care acesta cunoaște nu numai lumea, se cunoaște pe sine și pe Dumnezeu. În acest caz Dumnezeu nu este decât o idee, o simplă posibilitate dedusă rațional.
Totuși, nici una dintre concepțiile raționaliste ale existenței lui Dumnezeu, cum ar fi: argumentul ontologic, cosmologic și teologic, nu au putut îndeplini condițiile cunoașterii raționale: certitudinea, întemeierea și obiectivitatea. Kant a demonstrat că numai prin sensibilitate și rațiune omul nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu și cu atât mai puțin să își întemeieze credința în Dumnezeu.
Cunoașterea prin credință nu contrazice cunoașterea rațională și sensibilă, ci le integrează. La temeiurile cunoașterii raționale se adaugă și convingerea, evidența, ce nu rezultă din simpla utilizare a rațiunii, ci sunt revelate. Cel ce crede în Dumnezeu nu susține doar anumite adevăruri, ci are o atitudine de încredere, angajare și așteptare față de Dumnezeu. Omul credincios este existențial vorbind, în-credințat, mai presus de evidența rațională.
În decursul evoluției concepțiilor ontologice și cognitive despre transcendent și Dumnezeu, putem identifica două modalități și paradigme de a înțelege credința bazate pe două afirmații:
- Cred că Dumnezeu există, afirmație care prin ea însăși este raționalistă.
Refractară față de orice convingere revelată mai presus de rațiune, constituie temeiul la: diversitatea credințelor, a curentelor, sectelor religioase de a lungul timpului și în prezent; la panteism; la deism; la un raționalism care ajunge inevitabil la antinomii insurmontabile.
- Cred în Dumnezeu. Este răspunsul adevărat, mai presus de orice formă de cunoaștere rațională, revelat, primit și mărturisit de toți drept credincioșii la întrebările Mântuitorului: ‘’Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Mă iubești tu pe Mine?’’.
Această raportare existențială și cognitivă la Dumnezeu duce la evidența existenței lui Dumnezeu întreit în Persoane și unic în Ființă, creator al Universului, al omului și pe care omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu poate să-L cunoască, în Biserică, prin Sfintele Taine, prin rugăciune, dar și prin facultățile rațiunii, ale sensibilității și intuiției. Sfinții Părinți vorbesc despre simțirea rațională și vederea duhovnicească pe care omul le poate dobândi prin credință și lucrarea Duhului Sfânt.
În expunerea noastră vom dezvolta aceste aspecte.
Harta site
www.agaton.ro