Evenimente
Editura și Librăria Agaton vă invită vineri, 27 iunie 2025, ora 19.30, la o masă rotundă cu tema ”Dragostea dintre soți după nașterea copiilor: o provocare reală, dar adesea trecută sub tăcere”, având invitat pe Conf. univ. dr. ing. Andrei Drăgulinescu, colaborator al revistelor Familia Ortodoxă și Porunca Iubirii.
Locul: Biserica brâncovenească Sf. Nicolae din Făgăraș (str. Sf. Constantin Brâncoveanu nr. 16)
În primele luni sau chiar ani după venirea pe lume a unui copil, relația dintre soți se poate schimba radical. Oboseala, lipsa timpului, tensiunile și noile responsabilități îi pot face pe cei doi să se simtă mai degrabă colegi de echipă epuizați, decât iubiți. În locul apropierii așteptate, se instalează adesea distanța, iritarea și reproșurile.
Dar toate acestea nu îi afectează doar pe soți – ci și pe copil. Un copil simte când părinții nu se înțeleg. Oricât de iubit ar fi de fiecare în parte, fără o relație de dragoste între mamă și tată, copilului îi lipsește solul emoțional de care are nevoie ca să crească sănătos.
Prezentarea va aduce în discuție ce se întâmplă în căsnicie după nașterea copiilor, de ce această perioadă este atât de vulnerabilă, ce greșeli frecvente fac părinții fără să-și dea seama și, mai ales, ce pot face concret pentru a păstra vie dragostea, în ciuda provocărilor. Vor fi aduse exemple reale, povești de viață, sfaturi practice și concluzii din psihologie, dar și din viața sfinților contemporani.
Harta site
www.agaton.ro