Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

0
Back To Top
Subcategorii
Biblia sau Sfânta Scriptură Ortodoxia - Sfânta Tradiţie Ascetica şi mistica ortodoxă Liturgică. Pastorală. Locuri sfinte Biserica şi lumea Casa. Grădina. Medicina familiei. TURISM Cărți și jocuri pentru COPII ISTORIE-Politică-Sociologie EDUCAȚIE. Cultură. Ştiinţă. Afaceri Idei de CADOURI (reduceri 10-50%) Diverse
Descarca oferte:
Oferta completă PDF | XLS
Ed.Agaton (-0%) PDF

BNR:1 EUR=4.8742 LEI   1 USD=4.0186 LEI

¤ Urlă haita... Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud


Cuprins si Rasfoire
Autor: Nicolae Purcarea

Editura Manuscris
Categorie: Lumea IERI (comunism+capitalism) (H3)
352 pagini
19x14
375 grame
ISBN: 9786069346402
Cod produs: 73181
Epuizata!
PRET: 30 RON



Prezentare ¤ Urlă haita... Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud:


CUPRINS

Studiu introductiv: Nicolae Purcărea - fragmente de viață și de dosare
Partea I
Banditule, ai trădat marea cauză a demascării!
A fost posibil?
"Tiparul" meu natal
Prima confruntare cu viața
Lagărul de la Caracal
Student la Academia Comercială
În munți: grupul "Dumitru Apostol"
Pitești
Canalul Dunăre-Marea Neagră
Gherla
La Securitatea din Codlea
Eliberarea
Dumnezeu există
Partea a II-a
Taina "bucuriilor de spumă"
Bărăgan - Domiciliu obligatoriu la Lătești
Lagărul de la Culmea. Periprava
Revolta de pe vas
Jilava
Aiud
În libertate - Pitești după Pitești
De la suferință la creație
Addenda: "Sunt, Doamne, copt pentru cules..."- Fărâme de cuvânt din texte de și despre autor
Note
Index
Povestea unei vieți în imagini. Fotografii
 

“E fada povestirea mea... Teroarea ce m-a stăpânit de-a lungul anilor e greu, ba chiar imposibil de înfăţişat. Ea depăşeşte puterea de înţelegere a oamenilor. Căci lupta n-a fost între oameni, ci între două lumi: lumea binelui şi lumea răului, a lui satan. Şi dacă pentru o clipă surâsul lui satan ne-a îngheţat inimile, Dumnezeu, în marea Lui dragoste, ne-a redat viaţa, ne-a încălzit, ne-a scos la lumină, ne-a dat puterea de a lupta cu cel rău… Am rămas astăzi o mână de oameni din generaţia mea care încă mai suntem mărturii vii. Dar ideea, idealul pentru care am luptat este viu și va dăinui în veci, cât va trăi omul pe pământ. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam sunt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru…- Nicolae Purcărea.

 Cartea aceasta ne oferă nouă, celor obişnuiţi cu o viaţă comodă, prilejul de a medita la jertfă, la suferinţă şi la cruce. Şi asta pentru că nimic nu se poate realiza fără efort, fără jertfă. Tendinţa, tentaţia şi ispita omului contemporan, spune Sfântul Paisie Aghioritul, este de a dobândi totul fără jertfă, aşa încât şi noi creştinii, am dori să ne mântuim fără să ne nevoim, ceea ce este, de fapt, imposibil. Aşa stând lucrurile, cartea de faţă este un memento, o aducere aminte a vremurilor extraordinare şi teribile în care cei ce au vrut să se mântuie au avut foarte mult de suferit, adică atunci când statul român, comunist şi ateu, folosindu-se de instituţii diabolice şi draconice precum securitatea şi închisoarea, i-a chinuit pe cei mai buni creştini, aflaţi atunci printre noi; căci „comunismul a umplut cerul de Sfinţi – zice Părintele Arsenie Papacioc. De aceea, dacă ar fi să cunoască cineva pe toţi din neamul nostru care au trecut pragul sfinţeniei în prigoana comunistă, ar veni la cuvintele rostite în veacul al XVII – lea de sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei: „dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi., dară nu s-au căutat!”...

Cu alte cuvinte, aşadar, avem în faţă noastră un volum de memorialistică în care mărturisitorul Nicolae Purcărea descrie cu lux de amănunte ororile îndurate în închisorile şi lagărele comuniste. Autorul vorbeşte pe larg despre “reeducarea” pe care a îndurat-o la Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi alte închsori“. Autorul volumului este unul dintre foştii deţinuţi politic care a îndurat peste două decenii de terorare în închisorile şi lagărele de muncă din perioada comunismului, fiind arestat, pentru prima oară, când avea 18 ani. Atunci, în anul 1941, după ce mareşalul Antonescu a ordonat închiderea tinerilor legionari, Nicolae Purcărea a fost unul dintre cei 5.000 de tineri care au mărşăluit în stradă împotriva respectivei decizii, fiind arestat şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru activitate legionară şi terorism. A fost închis până în anul 1944 la Braşov, Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia. În anul 1944 în urma unui decret prin care toţi elevii erau graţiaţi, a fost eliberat şi înrolat în Regimentul 89 de infanterie de la Tărlungeni. În toamna aceluiaşi an a fost arestat ca „primul duşman al poporului“, împreună cu mari negustori şi personalităţi marcante ale Braşovului, fiind închis la Braşov până în luna septembrie anul 1945. A urmat, timp de trei ani, Academia Comercială la Braşov, fiind şi membru activ al Uniunii Naţionale a Studenţilor Români. După ce a susţinut o cuvântare, în care a fost acuzat că a folosit elemente anticomuniste, a intrat în atenţia Securităţii. A fost nevoit să fugă şi să doarmă câteva zile într-un cimitir, după care s-a ascuns în munţii Argeşului,unde a fost descoperit şi arestat de securişti, care i-au împuşcat pe patru dintre cei alături de care era. A fost judecat la Craiova şi condamnat la şapte ani de temniţă grea. A fost dus la Piteşti, unde a trecut prin „celebrul“ program de reeducare deosebit de dur, întreaga reeducare bazându-se doar pe bătaie, chinuri, torturi şi schingiuri. După şapte luni de „reeducare“ a fost mutat la Poarta Albă, la şantierul Canalului Dunăre - Marea Neagră, loc denumit „canalul morţii“. În toamna anului 1950 a fost transferat la Jilava, iar după doi ani, la Gherla, unde a stat vreme îndelungată la izolare, doar pentru că a povestit unui coleg de celulă în ce a constat programul de reeducare de la Piteşti îmbolnăvindu-se de tuberculoză. În anul 1956 a fost eliberat, autorităţile stabilindu-i domiciliu forţat în Bărăgan. În anul 1958 a fost strămutat la Lagărul „Noua Culme de la Ovidiu, lângă municipiul Constanţa. De aici, în anul 1960 a fost trimis la penitenciarul Aiud, de unde a fost eliberat în anul 1964.

“Urlă haita”. Tulburător şi cutremurător sau răscolitor titlul cărţii mărturisitorului Nicolae Purcărea! Nu numai că haita a urlat în trecut, muşcând din sufletele deţinuţilor politici în temniţele de la Piteşti, Gherla, Jilava sau Aiud, sau când a venit pe tancurile sovietice pentru a ocupa România, apoi în munţii patriei, unde s-au retras luptătorii împotriva comunismului ateu. Urlă de pe vremea lui Carol al II-lea, urlă şi astăzi, scrie Bădia Nicolae Purcărea, când se caută ca “totul să fie globalizat, să se distrugă tot şi să nu mai existe erou, sfânt, valoare, elită”. Dar, vai, “…va mai urla multă vreme”. Trăim “Piteştiul după Piteşti” (un Piteşti rafinat, “soft”, dar care este la fel de odios ca Piteştiul “hard” al anilor ’50). O spune un OM care a trăit experimenul satanic din închisoarea Piteşti. Pe viu, nu din postură de victimă întâmplătoare, ci de luptător aflat în îndeplinirea misiunii noastre istorice: aceea de a crea cultură şi civilizaţie la gurile Dunării, aşa cum ne-a lămurit Mihai Eminescu rostul nostru în lume – după cum recunoaşte domul Florin Palas, în revistele “Veghea” şi “La drum”.

Această carte este scrisă dintr-un sentiment al datoriei (într-o vreme în care nu mai auzim vorbindu-se decât despre drepturi), pentru a consemna că “în alte vremuri, copii crescuţi în frică de Dumnezeu şi de dragoste de neam şi-au dat viaţa pentru apărarea altarului şi a etniei de care aparţineau”. Sunt pagini de pateric şi Filocalie. Numai în aceste scrieri sfinte întâlnim atâta suferinţă pentru apărarea credinţei în faţa uneltirilor satanei, pentru că ţinta finală a reeducărilor de la Piteşti sau Aiud era lepădarea de Iisus Hristos. De altfel, domnul Purcărea aminteşte în aceste memorii de întrebarea obsedantă pe care Ţurcanu, torţionarul de la Piteşti, le-o punea deţinuţilor: “Mai credeţi în Dumnezeu?”. Şi, cu toate supliciile îndurate, inimaginabile pentru o minte omenească normală, erau mucenici care răspundeau afirmativ, stârnind furia torţionarilor îndrăciţi asupra celor care-l mărturiseau pe Iisus Hristos. Dar mai rău decât bătăile primite era blasfemierea celor sfinte.

Mărturisitorul Nicolae Purcărea a trecut prin încercarea cumplită a douăzeci de ani de temniţă. “A trebuit să gustăm până peste margini paharul iadului”, ne spune acesta. Pentru că, pentru prima oară, năvălitorii nu s-au mai mulţumit cu bogăţiile noastre materiale, ci au vrut să stăpânească şi sufletul românilor. Ca şi Iov, este greu de crezut că domnul Nicolae Purcărea ar fi rezistat la torturile fizice şi psihice la care a fost supus de comunişti, dacă nu ar fi trecut printr-o pregătire anterioară detenţiei comuniste. Experienţa închisorilor antonesciene îl învaţă să se adâncească în credinţa ortodoxă, după modelul exemplar al lui Traian Trifan şi al lui Traian Marian, învăţătorii grupului sufletiştilor, din care au făcut parte, printre alţii, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Părintele Arsenie Papacioc. Urmează implicarea activă în mişcarea studenţească anticomunistă, încadrarea în grupurile de rezistenţă armată din Postăvarul, Ciucaş sau de pe Valea Topologului, unde s-a alăturat grupului condus de învăţătorul-martir Dumitru Apostol. Toate aceste experienţe l-au îmbunătăţit sufleteşte.

Viaţa domnului Nicolae Purcărea merită a fi considerat şi apreciat drept “file de acatist” (după cum spune Doamna Aspazia Oţel-Petrescu) în care să se reflecte smerenia, îndelunga răbdare, tăria mărturisirii, puterea rugăciunii, stăruinţa în ideal, în visul său la care nu a renunţat niciodată, căci “adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis” (Radu Gyr). Rememorarea unor momente din iadul închisorilor este dureroasă pentru autor, după cum înălţătoare este legătura permanentă, care străbate întreaga carte, cu “cei care nu mai sunt”, ascunşi în “lumina celui nepătruns” – potrivit afirmaţiilor domnului Florin Palas.

Stelian Gomboş

Cuprins si Rasfoire
Cele mai noi produse din aceeasi categorie
mobilpay visa si mastercard visa mastercard PayPal Logo

www.agaton.ro