
La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.
Cu cel puțin un sfert de veac înaintea trecerii sale la Domnul, Părintele Galeriu a fost nu doar cunoscut, ci recunoscut ca unul dintre cei mai persuasivi predicatori ai României. Bucurându-ne de această carte de suflet, nutrim speranța că nu peste multă vreme vom avea o ediție omiletică integrală, pe care o așteptăm cu toții, preoți, enoriași, studenți și chioar noi, slujitorii mai vârstnici, care nu vom înceta niciodată să ne considerăm ucenici ai unuia dintre cei mai însemnați predicatori pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română.
Preot Profesor Vasile Gordon

| Preţ: 23 RON |
Disponibilă la cerere (stoc = 0) |
Lasă-ne adresa ta de e-mail și te anunțăm când revine pe stoc.
Harta site