Jurnalul unui preot

Aleksandr Viktorovici Elceaninov (1881-1934) urmează, întocmai ca mai vâr­stni­cul său prie­ten și mentor spi­ritual Serghie Bulgakov, ca fostul său co­leg de școală, sa­vantul și filosoful Pavel Flo­­­ren­ski, ca istoricul și gân­ditorul Nikolai Ber­di­a­ev, drumul intelectualilor ruși de for­mație culturală și filosofică profană care, la înce­pu­tul secolului al XX-lea, s-au apropiat de teo­logie, i s-au con­sa­crat, devenind în cele din urmă străluciți exe­geți și apologeți ai cuvântului lui Dumnezeu.
Spre deosebire de ceilalți trei, A.V. Elceaninov a îm­binat reflecția teologică cu practica pastorală, de­ve­nind, la 45 de ani, preotul micilor comunități de emi­granți ruși din Franța, mai întâi la Nisa, apoi la Pa­ris.
Cartea de față, aflată acum la a doua ediție, alcătuită și tipărită postum de ur­ma­șii și admiratorii autorului, reflectă specificul acestei pastorații, într-un mediu nu tocmai prielnic, în confruntare cu o lume care și-a pierdut interesul față de religie și ale cărei provocări au ră­mas până as­tăzi aceleași. La fel și „însemnările” subtilului in­telectual și trăitor creștin rămân actuale, atât prin proble­matica lor, cât și prin maniera directă, percu­tan­tă și modernă în care au fost scrise. Regăsim în ele concizia și rigoarea aforistică ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfântului Ioan de Kronstadt, dar și ale „cu­vintelor de folos” ale Sfântului Isaac Sirul, pe care părintele îl citează ade­sea cu statornică admirație.