Pelerinul rus este istoria exemplară a unui creştin care începe prin a se întreba, plin de uimire, cum poate omul să se roage „neîncetat”, potrivit îndemnului Apostolului, şi care, pornind în căutarea răspunsului, ajunge, din marea milostivire a lui Dumnezeu, să dobândească lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus şi să descopere astfel că, într-adevăr, împărăţia lui Dumnezeu se află înăuntrul nostru (Lc. 17, 21).
„1. La spovedanie nu trebuie sa repeti acele pacate de care te-ai cait mai inainte, de care ai fost dezlegat si pe care nu le-ai mai savarsit.
Altminteri, asta ar insemna o neincredere in puterea tainei ce se savarseste in spovedanie.
2. Nu trebuie sa-ti amintesti de alte persoane cu care ai venit in atingere in clipa cand ai faptuit pacatele, ci sa te osandesti numai pe tine; Sfintii Parinti opresc pe credinciosi sa-si spuna pacatele in toate amanuntele, ci numai sa si le recunoasca in general, pentru ca nu cumva, luandu-le pe fiecare in parte, sa dea prilej de sminteala atat sufletului sau cat si duhovnicului.
3. Tu ai venit sa te pocaiesti si, totusi, nu te caiesti de pacatele tale, fiindca nu stii cum trebuie sa te pocaiesti, adica iti savarsesti pocainta in chip rece si indiferent.
4. Tu ai insirat toate maruntisurile, iar ceea ce este mai insemnat ai scapat din vedere. Nu ti-ai marturisit cele mai grele pacate. N-ai recunoscut si n-ai notat ca tu nu iubesti pe Dumnezeu, urasti pe aproapele, nu crezi in cele spuse de Cuvantul Domnului si esti plin de mandrie si de slava desarta. In aceste patru pacate intra toata prapastia de rautati si toata stricaciunea noastra sufleteasca. De fapt, ele sunt radacinile cele mai insemnate, din care rasar toate vlastarele caderilor noastre in diferite pacate”.
(Din volumul “Pelerinul Rus”)
Revista ortodoxă
