Copilărie amară

Am speranţa că se vor găsi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut într-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecând a încercat să îndrepte ceva în propria viaţă, să îşi găsească drumul modest, precum şi folosul în cele mari şi mici. De obicei, cititorul caută să se regăsească în carte mai degrabă pe el însuşi decât pe cel care a scris-o. Nu m-am gândit niciodată că într-o bună zi mă voi aşeza să tastez cu înverşunare, suferind din nou şi repovestindu-mi trecutul, pentru a le înfăţişa celor din jur cum trăieşte un om cu copilăria amputată. Îmi este nemaipomenit de greu să o fac, de fiecare dată băgându-mă undeva sub piele, smulgând de acolo un vechi jurnal însângerat, atrăgând şi distrăgând cititorul prin trecutul şi prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.