Acesta este ultimul volum al seriei. Volumul 9 al variantei originale, publicat postum și nerevizuit, pare aproape o demitizare, alt stil, alt duh, plină de întâmplări tragice. Am ales să nu-l publicăm.
Am ajuns la finalul unui drum greu și minunat, așa cum e și povestea Laurei. Dragoste și recunoștință tuturor celor care au fost alături pe acest drum: prieteni, traducători, editori, corectori, tipografi, librari și cititori! Și părinți de cititori!
La fel de greu și minunat este să depinzi, așa cum depinde Anacronicu’ de oameni care cumpără cărți, ai căror copii citesc și, mai ales, ai căror copii citesc o astfel de literatură. Pentru că devine din ce în ce mai străveziu că ce citești contează mult mai mult decât să citești.
Seria Casuta din prerie este formata din urmatoarele volume:
Cele nouă volume din seria Căsuța din Prerie au fost apreciate de generații de cititori ca fiind atât incursiuni unice în istoria Americii, cât și povești emoționante și de neuitat.
LAURA INGALLS WILDER s-a născut în 1867 în căsuța din bușteni descrisă în Căsuța din inima codrilor. Așa cum ne povestește în seria Căsuța din prerie, ea a călătorit, împreună cu familia ei, de-a lungul Vestului Mijlociu american într-o căruță cu coviltir. Mai târziu, a întreprins propria călătorie în căruța cu coviltir, de data aceasta însoțită de soțul său, Almanzo Wilder, și de fiica sa, Rose, către Mansfield, Missouri. Acolo a scris povestirile din seria Căsuța din prerie și a trăit până la vârsta de 93 de ani. Pentru milioane de cititori însă, ea va trăi pentru totdeauna ca Laura, fetița din îndrăgitele povești despre pionieratul american de la sfârșit de secol al XIX-lea, adunate în seria Căsuța din prerie.
Harta site