„Ca şi marii părinţi ai Bisericii, cuviosul observă că mai toate necazurile, neajunsurile, conflictele familiale şi chiar afecţiunile şi bolile nervoase şi psihice au aceeaşi cauză, patimile omului. Între acestea se deosebesc mânia şi pofta desfrânării, dar şi lăcomia pântecelui, slava deşartă şi iubirea de argint. Toate contribuie la sfărâmarea minţii omului, la dezorganizarea puterilor trupeşti până la epuizare, boală şi moarte.
Părintele Arsenie Boca ne arată că singura cale spre o renaştere a poporului nostru este lupta cu aceste patimi cu ajutorul Domnului, prin asceză şi rugăciune prin viaţă creştină conştientă că singurul scop al omului în lumea aceasta nu este altul decât dobândirea vieţii veşnice. Nu reforma politică este cea care ne poate salva observă părintele în paralelism cu istoria poporului lui Israel, ci numai renaşterea duhovnicească prin înţelegerea în primul rând a sensului familiei creştine.”
Virgiliu Gheorghe
Harta site