O taină într-un plic

Preotul satului murise fără presimţiri şi fără boală lungă.
Între scoarţele unui registru, legat pe la mijloc cu un şnur gros, preotul ţinea actele familiei, atestatele lui de studii, pomelnicul neamului său preoţescşi toto ceea ce era mai tainic. Murind, fără să aleagă şi să oprească pentru ştirea celorlalţi numai ceea ce era de ştiut, trebuia ca cineva să umble după moartea preotului printre aceste hârtii, dar să şi înţeleagă că acolo sunt taine adevărate, pe care să le păstreze cu aceeaşi sfinţenie.
Între copiii preotului, unul era tot preot. După înmormântarea tatălui, el trebuia să orânduiască în sat toate cele duhovniceşti şi preoţeşti: să pomenească până la împlinirea anului toate pomelnicele şi să încheie socotelile băneşti ale parohiei. Aşa i-a venit rândul şi registrului, cuprinzând actele preotului şi tainele parohiei.