Există credincioşi incapabili să întemeieze o relaţie. Aceştia provoacă tristeţe.
Constatăm în jurul nostru relaţii în care una din părţi sau amândouă nu au credinţă. Nu în Dumnezeu, ci în celălalt. Provoacă frustrare.
De asemenea, vedem relaţii, cu sau fără credinţă, în care existenţa nu este adevărată. Omul nu există, nu în sensul tineresc umoristic („acest om este inexistent”), ci în sensul minciunii existenţiale. Se chinuie să-i copieze pe ceilalţi, fie reali, fie plăsmuiţi de închipuirea lui. Întâlnirea cu astfel de oameni conduce la deznădejde.
Avem vreo modalitate de a le face pe toate trei să funcţioneze împreună armonios? Existenţa noastră psihosomatică, credinţa în Hristos şi în oameni, relaţiile noastre vitale pentru noi toţi? Putem oare să ajungem la un nivel de funcţionare în care fiecare din aceşti trei factori să nu-i micşoreze pe ceilalţi, ci să-i întărească?
Vom încerca să aflăm unele răspunsuri printre rândurile acestei carți.
Cuprins
În loc de prolog
Alor noştri le spunem „da”. Goluri în pastorala tinerilor
Preţul libertăţii
Credinţă vie – parohie vie
Parohia, locul întâlnirii cu celălalt
Există viaţă fără relaţii? Experienţa din spaţiul psihoterapiei
Erosul este dragoste
Ce fel de adult o să devin?
Levant sau zefir? Vânt sau împreună-umblare?
Valorificarea dinamicii copilului în formarea identităţii personale, mergând spre vârsta adultă
Credinţă, relaţie, gen. Acestea trei se leagă între ele?
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
