Viata si Acatistul Sfantului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Ramet

Sfântul Dometie a fost un duhovnic iubit de credincioși, căutat de popor pentru jertfelnicia și dragostea sa, fiind îngăduitor cu oamenii, dar foarte aspru cu sine însuși. La hramuri și la marile sărbători spovedea zi și noapte. Își oferea chilia pelerinilor, iar el dormea foarte puțin, așezat pe un scaun, uneori în pod sau în clopotniță, îngrijindu-se ca toți credincioșii să fie bine adăpostiți.

Era cunoscut pentru darul împăciuirii, drept pentru care mulți îl chemau să îi ajute în momentele de cumpănă din familiile lor. Necăutând la lungimea sau osteneala drumului, Sfântul Dometie mergea acolo unde era chemat. Îi mângâia pe oameni, neținând seamă de nopțile nedormite. Desăvârșita simplitate l-a însoțit mereu pe Sfântul Dometie.

După truda de zi cu zi, seara își odihnea trupul istovit într-o chilie sărăcăcioasă pe care o împărțea cu alți doi monahi. Nu punea preț pe bunurile lumești și împărțea tot ce aduna de la credincioși. De multe ori chiar nu avea ce să dea și cerea câte ceva de la maici pentru a face milostenie. Decât să vadă pe cineva lipsit ori neajutorat, mai degrabă prefera să rămână el desculț, fără cămașă sau fără pantalon iarna, mulțumindu-se cu gândul că nimeni din cei care au alergat la el nu a ieșit neajutat sau nemângâiat.

Iarna, maicile observau adesea pe zăpadă urme de picioare desculțe care duceau către chilia Sfântului și atunci pricepeau că iar și-a oferit încălțările unor nevoiași. Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea întocmai cu îngerii, și-a sfârșit viața aceasta pământească la 6 iulie 1975, înconjurat de ucenicele sale.