William Mitchell, cercetător literar american, și Gottfried Boehm, istoric de artă german, au inițiat în urmă cu trei decenii așa-numitul iconic turn. Este vorba despre „întoarcerea la icoană” sau „întoarcerea la imagine” care a cuprins în ultimele trei decenii toate domeniile de cercetare: științele umaniste, științele naturii, științele vieții, arta etc. Cercetătorii au înțeles că chiar discursul vorbit sau textul literar, pentru a putea fi înțelese, sunt transformate în imagini la nivelul creierului. Cuvântul și imaginea au intrat astfel într-o interrelație, care arată că prin fiecare cuvânt rostit sau scris se realizează o comunicare simbolică, iar prin fiecare imagine se transmite un sens abstract. În anul 2023 a fost întemeiată la Graz, în Austria, Rețeaua Europeană de cercetare pentru iconic turn în confesiunile creștine, care își propune, între altele, să cerceteze și istoria și evoluția artei creștine, în special a icoanei.
Lucrarea părintelui protoiereu doctor Alexandru Nan, parohul Parohiei „Buna Vestire” din München, este dedicată primului iconic turn cuprinzător din istoria creștinismului apusean, anume receptării teologiei icoanei în Occidentul creștin în perioada carolingiană. Bizantinii au înțeles înaintea altor culturi că sfintele icoane sunt oglinzi finite și trecătoare ale infinitului, pornind de la afirmația Sfântului Apostol Pavel „că vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin” (1 Corinteni 13, 12). Ele îl ajută pe cel care le cinstește și le privește să urce cu mintea spre cer și să intre într-o relație nemijlocită cu Sfântul reprezentat.
Pr. Prof. Dr. Daniel Benga
Harta site