Sufletul care a fost cercetat de Dumnezeu nu mai poate fi același. Focul ceresc care i-a atins inima lasă o urmă ce nu piere.
Începem să vedem altfel lumea, oamenii, suferinţa şi bucuria. Descoperim o frumuseţe tainică în lucrurile simple și o tristeţe adâncă în ceea ce altădată ne părea strălucitor. Nu e doar o schimbare de gândire, ci o renaştere a întregii fiinţe. Trupul oboseşte, dar sufletul se înalţă. Zgomotul lumii se estompează, iar tăcerea devine plină de glasul lui Dumnezeu. Această trezire, deşi dureroasă uneori, este darul cel mai prețios. Și din acea clipă, nimic nu mai e la întâmplare.
Revista ortodoxă
