Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa

Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adică „Împărăteasa tuturor”, este, în general, un imn de laudă închinat Maicii Domnului, asemenea Acatistului Buneivestiri și altor texte imnografice. Iar în mod special, el este închinat icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pictată în Muntele Athos în secolul al XVII-lea. Această icoană a fost adusă la Mănăstirea Vatoped în 1990 de către obștea lui gheron Iosif Vatopedinul (1921-2009) de la Nea Skiti, fiind așezată spre închinare în biserica mare a mănăstirii.

În evlavia credincioșilor, icoana Pantanassa este cunoscută pentru numeroasele minuni de vindecare a cancerului și a altor boli grave, dar și pentru ajutorul în lupta duhovnicească – motiv pentru care, este cinstită de două ori pe an: la 15 octombrie și 18 august. Inițial nu exista un imn-acatist dedicat acestei icoane, pentru că tradiția greacă nu cunoaște atât de multe acatiste precum tradițiile rusă sau română. Totuși, văzând evlavia monahilor și a mirenilor față de acest chip al Maicii Domnului, gheron Iosif Vatopedinul i-a compus un imn-acatist (doar că grecii preferă denumirea de „heretisme”, de la repetatele salutări „Bucură-te!”, gr. Hairete!).

Din păcate, așa cum se întâmplă foarte des și aproape inevitabil, din dorința sinceră de a fi cât mai fideli originalului, traducătorii sacrifică uneori stilul și profunzimea poetică, mai ales atunci când, din evlavie și respect față de autor, evită orice formă de adaptare sau parafrazare a textului. Bineînțeles, cei care prețuiesc această abordare pot continua să citească traducerile făcute până acum. În cazul de față însă, fără a știrbi în vreun fel memoria lui gheron Iosif – ba chiar continuând evlavia pe care marele stareț a avut-o pentru Maica Domnului și pentru această minunată icoană a ei – am considerat oportună o nouă traducere a textului, punând un accent mai mare pe forma poetică a acatistului și aprofundând sensul teologic al unor expresii care riscau să devină redundante.

Acatistul ocupă un loc aparte în viața Bisericii, situându-se între cultul public și rugăciunea personală. Nu este o slujbă liturgică propriu-zisă, dar nici o simplă rugăciune particulară. Este o formă de rugăciune imnografică structurată, care aparține Tradiției Bisericii chiar și atunci când este citită în particular. Modelul tuturor acatistelor rămâne Acatistul Buneivestiri, alcătuit în secolul al VI-lea, o sinteză teologică a tainei Întrupării, nu o exprimare sentimentală a evlaviei. Termenul akáthistos („stând în picioare”) indică o stare de atenție și respect înaintea lui Dumnezeu. Structura acatistului, deși constă din multiple alternanțe și repetări, nu urmărește emoția, ci fixarea adevărurilor de credință în conștiința celui care se roagă.

În concluzie, folosul citirii acatistelor nu constă în trăiri spectaculoase, ci în formarea treptată și statornică a omului lăuntric. Ele educă mintea, curăță limbajul rugăciunii și mențin legătura vie cu Tradiția Bisericii. Citite cu discernământ și fără absolutizare, acatistele rămân un sprijin real și echilibrat al vieții duhovnicești ortodoxe.

Episcop Petru Pruteanu