Scrieri II. Omilii la sarbatori

Dragostea este lucrul cel mai cuprinzător dintre toate virtuțile și cel mai înalt dintre toate cele arătate prin Sfânta Scriptură și nu este nici un chip al virtuții prin care omul devine al lui Dumnezeu și se unește cu El, și moștenește slava și împărăția de sus, care să nu depindă de dragoste și să nu fie cuprins în ea, menținut de ea și păzit de ea. Pentru aceea, chiar și cea mai înaltă desăvârșire și curăție, atât cât se poate afla la oameni, a filosofiei practice, al cărei sfârșit spun unii că este Binele, Care este Însuși Dumnezeu, numai dragostea le poate realiza desăvârșit, împlinindule prin cele șase părți ale ei (cf. Mt. 25, 34-36), prin care îl și unește pe om în mod special cu Dumnezeu, înflăcărându-l cu focul teologiei.

Omilia a VII-a, La Schimbarea la Față
Sfântul Andrei Criteanul

„Vestirea cuvintelor tale și frumusețea și curăția dogmelor, au alergat peste tot pământul, Andrei fericite. Pentru aceasta cu diadema bunei cuviințe te-a încununat Hristos, Împăratul tuturor”. Cu astfel de cuvinte onora Sfântul Teofan Graptul memoria marelui orator și imnograf Andrei, Arhiepiscop al Cretei (660-740), la sfârșitul persecuțiilor iconoclaste (sec. al IX-lea). Cunoscut mai ales pentru Canonul cel Mare, de pocăință, Sfântul Andrei a fost în același timp un excepțional predicator, cu o operă omiletică impresionantă, însă foarte puțin cunoscută astăzi.

Prin volumul al II-lea al seriei de autor ce-i este dedicată, încercăm să umplem parțial acest gol, publicând o primă serie de 18 omilii, dedicate Sărbătorilor Mântuitorului Iisus Hristos și ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.