Altarul spiritualitatii romanesti

Arhimandritul Mitrofor Haralambie Vasilache strălucea prin alte calități. Banii ce i se dădeau, el îi ținea cu gunoiul sub mătura din colțul casei. De venea cineva să-i ceară, îl trimitea acolo să ia cât îi trebuie… În afară de orele de slujbă, la care era nelipsit, rugăciunea particulară o făcea în chilie ore întregi, până către miez de noapte. Ziua și-o dedica scrisului și cetitului. Zeci de manuscrise i s-au luat la arestare – de spiritualitate creștină, de filosofie și-ndeosebi de adânci studii de psihologie creștină...
„Altarul spiritualității românești” fusese numai un început a tot ceea ce a scris mai târziu. A fost un duhovnic prețuit și căutat de sute și mii de credincioși, oriunde a fost, la Iași, București, Cernica, Neamțu, Pocrov și în închisoare. În 1962 și-a dat duhul în închisoare, întru nevinovăție. Pr. Vasile Vasilache
„Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toată ziua culcat și acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, părintele Haralambie Vasilache așteaptă moartea. Află însă mijlocul și tăria de a ne vorbi uneori, câte puțin. Monah ce se află, întâmpină sfârșitul cu seninătate dar nu fără griji: ca omul cuminte care se gătește de drum lung și cunoaște că nu-i de râs, că e bine să chibzuiești din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri și să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să lipsească. Îmi dăruiește și mie câtva timp și privindu-l, grăindu-i, mă copleșește convingerea că suferințele au sens, că viața toată nu se poate să nu aibă sens…
Părintelui Haralambie – ca unui sfânt – cutez să-i împărtășesc – e primul – cele două vise avute la Jilava cu un an și jumate înainte, în celula douăzeci și cinci… Părintele Haralambie mă ascultă cu atenție, nu surâde, nu tresare. Apoi se pronunță: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte. Dimpotrivă, mă fericește. Îmi cere însă multă discreție și smerită stăpânire de sine. Și mai ales – e greu de priceput, zice, totuși mă roagă să fac un efort – să le iau drept firești, drept ceva neexcepțional, care să nu mă scoată din făgașul cât se poate de comun al vieții de obște…
Facem și planuri de viitor, părintele – ca orice muribund autentic – fiind sută-n sută convins că are să moară și tot sută-n sută încredințat că va trăi. Dar nu mai trec decât puține zile și se produce o hemoragie puternică. Îl doboară. Medicul deținut, chemat cu stăruință, sosit cu greu, dă din cap. Șeful camerei îl înfășoară pe Părintele Haralambie în pătură, iar eu îl duc, împreună cu alt deținut, până la ușa celulei de unde, noi stând cu fața la perete și brațele peste ochi, plantoanele – ridicându-l de pe jos – îl cară la infirmerie. Am aflat mai târziu că a murit a doua zi.” N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii”
Care va fi destinul de astăzi al unui volum deja „arestat” cândva, ars, pus la index, interzis, din pricina căruia, într-o anume măsură, autorului său i s-a dat șansa să se jertfească pentru Hristos…?
Poate că dezlegarea șaradei constă tocmai în titlul acestei cărți. Așa cum Hristos este continuu readus în mijlocul credincioșilor și al bisericii de parohie prin taina Sfintei Liturghii, tot astfel spiritualitatea românească – înlăuntrul căreia se înscrie, iată, și această carte – este destinată să învie constant, în viziunea Pr. Haralambie Vasilache, indiferent de persecuțiile și de încercările la care a fost supusă de-a lungul veacurilor…
Reeditarea și lectura volumului „Altarul spiritualității românești” devine astfel un act de tonică revenire la izvoare, temă de meditație și de rugă. Marius Vasileanu