Crestinismul timpuriu si paideia greaca

„Atunci când am scris lucrarea Paideia, am avut în vedere, de la bun început, faptul ca textul să includă un volum special dedicat receptării paideiei greceşti de către creştinismul timpuriu. Dar, deşi mare parte din munca mea s‑a desfăşurat, de atunci, în zona literaturii creştine antice, tocmai miza ambiţioasă a acestei munci m‑a împiedicat să duc la bun sfârşit planul unei lucrări cuprinzătoare dedicate continuităţii istorice şi transformării suferite de tradiţia paideiei greceşti de‑a lungul secolelor creştine din Antichitatea târzie. La vârsta pe care o am acum, nu mai pot fi sigur că voi fi vreodată în măsură să discut aceste probleme la o scară atât de largă. Totuşi, chiar dacă nu mi‑am pierdut speranţa de a atinge acest obiectiv, am luat hotărârea – acum, când cred că sunt suficient de pregătit pentru a face acest lucru – să prezint, în cadrul acestor prelegeri, liniile principale ale muncii mele şi să ofer publicului un fel de preludiu a ceea ce sper că va fi un întreg mai mare.”

„Odată cu limba greacă, o întreagă lume de concepte, categorii de gândire, metafore moştenite şi conotaţii subtile pătrund în gândirea creştină. O explicaţie evidentă pentru asimilarea rapidă a creştinismului de către comunităţile înconjurătoare încă de la prima generaţie a fost, desigur, (1) faptul că creştinismul era o mişcare evreiască, iar evreii erau elenizaţi din vremea lui Pavel – şi aceasta nu doar în diaspora evreiască, ci într‑o măsură considerabilă şi în Palestina însăşi; şi (2) faptul că tocmai această parte elenizată a poporului evreu a fost cea către care şi‑au îndreptat mai întâi atenţia misionarii creştini.”

„Acest izvor al sentimentului religios a fost cel dinspre care toate tradiţiile, păgâne şi creştine, au fost reinterpretate, astfel încât să poată fi primite de oamenii noii ere. Ei au început să‑şi amintească de faptul că Platon fusese cel care, pentru prima oară, dezvăluise lumea sufletului pentru ochiul interior al omului şi şi‑au dat seama cât de radical a schimbat această descoperire viaţa omului. Şi astfel, în ascensiunea lor către înalt, Platon a devenit călăuza care le întorcea privirea de la realitatea materială şi senzorială, îndreptand‑o către acea lume imaterială în care cele mai nobile exemplare din neamul omenesc urmau să‑şi stabilească sălaşul.”