Atat cat stim despre viata lui Evagrie provine din capitolul pe care Paladie, discipolul sau, i l-a consacrat in Istoria Lausiaca, scrisa catre anul 420, adica la doua decenii de la moartea lui.

     Evagrie s-a nascut la 345 in Ibora, in Pont, unde tatal sau era horepiscop. Retragerea lui Vasile cel Mare si a lui Grigorie de Nazianz la Amesoi (357 - 358) pentru a se familiariza cu viata monastica, il pun pe Evagrie in legatura cu celebrii capadocieni. A fost numit citet de catre Vasile cel Mare, pe care mai tarziu il va descrie drept "coloana adevarului, capadocianul Vasile", dar il invoca ca maestru mai ales pe Grigorie de Nazianz: "am invatat de la dreptul Grigorie". Printre scrisorile lui Grigorie de Nazianz exista una adresata unui anume Evagrie, caruia ii incredinteaza pe fiul sau (numit de asemenea Evagrie) pentru a-l invata "frica de Dumnezeu si dispretul fata de bunurile lumesti".

      Nu se stie cu exactitate ce a facut Evagrie inainte de 380. Probabil ca a dus o viata retrasa. In anul 380 isi paraseste patria si il insoteste pe Grigorie de Nazianz la Constantinopol. Cand, in anul urmator, acesta a fost nevoit sa paraseasca scaunul patriarhal si cetatea Constantinopol, el l-a lasat pe Evagrie pe langa succesorul sau, Nectarie.

      In cetatea imperiala fierband de controverse teologice, tanarul diacon (pe atunci Evagrie avea 35 de ani) s-a remarcat prin inteligenta sa si prin abilitatea dialectica pe care o manifesta in dispute. Succesele si sederea sa in capitala au fost, insa, brusc intrerupte de o aventura romantica, din care cauza el a hotarat sa paraseasca Constantinopolul si s-a indreptat spre Ierusalim.

       Acolo a fost primit de Melania cea Batrana si de Rufin, care fondasera pe Muntele Maslinilor o manastire la care trageau pelerinii aflati in trecere prin cetatea sfanta.

Catre 383 Evagrie pleaca in Egipt, mai intai in Nitria, asezare aflata la circa cincizeci de kilometri de Alexandria, apoi in Kellia (Chiliile), unde a vietuit paisprezece ani, pana la moarte. Acest centru se afla la optsprezece kilometri sud de Nitria, la intrarea in desertul libian.

       Mediile monastice din Nitria, Kellia si Sketis din epoca in care a trait Evagrie ne sunt cunoscute mai ales din Apophtegmata Patrum. Din ele se deduce usor ca Evagrie se deosebea mult de calugarii ce vietuiau in desert; cei mai multi dintre acestia erau tarani egipteni needucati, care nu vorbeau decat copta. Aici Evagrie isi va face din plin meseria de copist, in loc sa faca o munca manuala ca toti ceilalti; mai mult, el va incepe sa-si compuna opera.

        Evagrie nu era, totusi, un "intelectual" in desert. Stim tot de la Paladie ca in Kellia traia un monah numit Ammonios si trei frati celebri, "Fratii lungi".

       In Kellia, Ammonios si Evagrie au devenit sefii unui grup de calugari pe care Paladie, care a facut parte din el timp de zece ani, il numeste "anturajul preafericitului Evagrie" sau "fraternitatea lui Evagrie", denumirile aratand locul important pe care il ocupa. Acesti calugari au fost numiti de ceilalti "origenisti", in virtutea cinstei de care operele lui Origen si exegeza alegorica practicata in maniera maestrului alexandrin se bucurau printre ei. In schimb, acestia isi numeau adversarii "antropomorfisti", denuntand astfel literalismul lor care ii facea sa atribuie lui Dumnezeu chip omenesc plecand de la citatul biblic: "Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra".

      Ammonios si fratii sai, precum si prietenii lor se bucurau de mare trecere pe langa patriarhul Teofil al Alexandriei, care a vrut sa-i ofere episcopatul lui Evagrie, onoare pe care acesta a refuzat-o. In 399 patriarhul se ridica impotriva calugarilor "antropomorfisti", pentru ca brusc, in cursul aceluiasi an, el sa-si schimbe atitudinea si sa declanseze o veritabila persecutie impotriva calugarilor origenisti. Insa Evagrie n-a mai trait aceste penibile evenimente. Moartea sa a survenit imediat dupa Craciunul din 399. Avea cincizeci si patru de ani.

 

- Tratatul practic, alcatuit din o suta de capete despre invatatura practica, calea prin care monahul dobandeste nepatimirea.

- Gnosticul, un opuscul format din cincizeci de capete, care s-a pastrat integral doar in siriaca si armeana. In el este vorba despre gnostic, adica despre cel care, ajuns la nepatimire, se bucura de contemplatia spirituala, fiind capabil la randul sau sa-i invete si pe altii.

- Capete gnostice, formata din sase centurii incomplete (de cate nouazeci de sentinte) este marea lucrare doctrinala a lui Evagrie. Aceasta contine in principal, intr-o forma mai mult sau mai putin ezoterica, marile teme origeniste care au fost anatemizate la conciliul din 553:

      Aceste trei carti retraseaza, ele singure, principalele etape ale vietii spirituale, care se imparte in mod esential in practice si gnostice. Practice presupune ascetul deja stabilit in viata anahoretica.

     Doua carti al lui Evagrie sunt special consacrate definirii notiunilor monastice fundamentale. E vorba de Bazele vietii monastice, numita adesea in traditia manuscrisa Schita despre nevointa si linistire in viata monahala. Destinata incepatorilor, ea defineste trasaturile specifice vietii monastice si conditiile cerute pentru a fi calugar: celibatul, renuntarea la lume, saracia, singuratatea mai ales, munca manuala. Cealalta, intitulata Cuvant catre Evloghie, a circulat in variante grecesti si siriace.