Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost şi un profet în toată puterea cuvântului.

Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât şi în vremurile noastre, ci şi un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu.

Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă şi pe asumarea unei filosofii de viaţă ortodoxe, întrucât înţelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia şi viaţa duhovnicească de realităţile zilnice ale vieţii omeneşti din lumea aceasta căzută.