Maria cea înaltă. Un far al dragostei în oceanul durerii

 ”Această femeie, un suflet sfânt, era foarte înaltă, era gigantică. Desigur, la sfârșit s-a cocoșat, umbla cu ajutorul bastoanelor, apoi în scaunul cu rotile. Cu timpul, oasele i-au crescut peste măsură și s-au deformat. Odată, eram lângă ea când un os din spate i-a înțepat pielea și a ieșit afară, așa cum spusese Părintele Porfirie. Avea gigantism. Dar și așa, ca o adevărată Tavita a zilelor noastre, Maria s-a pus în slujba aproapelui, cu tot sufetul și cu mult pătimitorul ei trup. Mulți oameni, clerici și laici, povățuiți și ajutați de dragostea ei de mamă, și-au afat calea și și-au îndeplinit menirea în această viață: unora le-a fost îndeajuns doar un cuvânt de la ea, alții au primit ajutor financiar prin mijlocirea sa, iar pentru alții a fost ca o lumină călăuzitoare în ceasul durerii.”
 Mitropolitul Athanasie de Limassol