Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana a fost arestat din porunca stăpânirii ateiste, pe când era el în vârstă de 35 de ani. A fost chinuit cumplit, răbdând foamea, frigul, ocările și bătăile. Slujitorul lui Hristos se bucura, însă, că s-a învrednicit a suferi o fărâmă din Pătimirile lui Hristos, socotind că nu este jertfă, nici cinste mai mare decât a muri pentru El. Apoi, fiind condamnat la 10 ani de temniță grea, i-au luat și haina călugărească și l-au trimis prima dată la Aiud, unde îmbărbăta pe toți cei închiși, care erau mult chinuiți cu foamea, încât mureau câte cinci sau șase în fiecare zi.
Apoi a fost trimis împreună cu alții la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde erau iarăși batjocoriți, bătuți si siliți la muncă peste puteri, lipsiți de hrană și de apă. Sfântul nu și-a uitat chemarea sa preoțească, ci a continuat să spovedească și să împărtășească în ascuns pe cei credincioși, ajutându-i la muncă și întărindu-i prin cuvinte de mângâiere. Pentru aceasta, atât gardienii, cât și unii dintre cei întemnițați îl asupreau peste măsură. Între ei era și un tânăr necredincios.
În scurtă vreme, s-au îmbolnăvit de tuberculoză, atât Cuviosul, cât și tânărul acela și, fiind pe moarte, au fost duși amândoi la închisoarea de la Târgu Ocna, unde era un spital pentru cei ce pătimeau de această boală. Acolo fiind, fericitul n-a căutat la slăbiciunea trupului său, ci le era tuturor părinte duhovnicesc, sfătuind, spovedind și împărtășind, încă și despre liniștire și Rugăciunea lui Iisus învățând pe cei ce-l întrebau, căci era lucrător sporit al acesteia.
Când i s-a apropiat sfârșitul, tânărul acela a început a se căi și a mărturisi pe Dumnezeu, iar Sfântul, văzând pocăința lui, a mers la patul lui, sprijinit de doi deținuți, căci singur nu se mai putea ridica. L-a mângâiat cu blândețe, încredințându-I de dragostea și iertarea sa, a tuturor creștinilor și, mai ales, de iubirea lui Hristos. Primindu-i spovedania și împărtășindu-l cu Sfintele Taine, i-a adeverit că se va găsi și pentru el un loc în cer.
Mai înainte de mutarea sa din trup, Sfântul auzit cântări îngerești și fost răpit la lăcașurile cerești, despre care a mărturisit celor de aproape: „Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a le vedea e suferință prin contrastul dintre cele două lumi.” Iar pe cei ce împreună pătimeau cu el i-a mângâiat prin cuvinte prorocești: „Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar, dincolo de mijloacele omenești, există o iconomie divină și ea va renaște omenirea.”
Apoi, binecuvântând pe toți, s-a despărțit de dânșii în ziua de 26 decembrie, la pomenirea Sfântului Nicodim de la Tismana. Trupul său a fost aruncat în gropile de lângă închisoare, iar duhul său se veselește în lăcașurile cerești, alături de cuvioși și de mucenici, și se arată grabnic ajutător tuturor celor ce-l cheamă cu credință.
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
