Zorica Laţcu (monahia Teodosia) s-a născut la 17 martie 1917, într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria. Între anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasică şi Limba şi Literatura franceză. După finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj, colaborând la Dicţionarul Limbii Române, coordonat de Sextil Puşcariu. A început să scrie din perioada adolescenței, iar între 1944 și 1949 i-au apărut trei volume de poezii: Insula Albă, Osana Luminii și Poemele Iubirii.
În 1948, a intrat în monahism la Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci, primind numele Teodosia. Dar nu a putut sta aici decât până în 1956, când mănăstirea a fost închisă, o parte dintre maici fiind arestate, iar celelalte fiind silite să renunţe la monahism. Teodosia s-a numărat printre cele arestate, făcând trei ani de detenţie într-un penitenciar din Miercurea Ciuc. După eliberare, suferind de o gravă infirmitate congenitală, care nu îi permitea coordonarea mişcărilor, a locuit în localitatea Gurguieşti, în apropiere de Brăila, împreună cu maica Mihaela, o fostă colegă de mănăstire. În această perioadă au apărut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Grădina Doamnei şi Alte poezii.
În 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Braşov, unde a continuat să scrie poezie, dar a şi tradus, din lucrările lui Origen şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa, lucrări apărute în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi Cuvântările ascetice ale Sfântului Isaac Sirul, apărute postum, şi ale Sfântului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate încă în manuscris. Dintre aceste cuvântări ale Sfântului Simeon, traduse și versificate de maica Teodosia, Cuvântul al II-lea se regăsește în prezentul volum.
În februarie 1990, odată cu redeschiderea Mănăstirii Vladimirești, se numără printre monahiile care se reîntorc, pentru a-şi continua în mănăstirea de metanie viaţa călugărească pe care fusese nevoită să o ducă până atunci în lume. Aici trece la cele veșnice pe 8 august 1990.
Deși era cunoscută încă din anii ’40, poezia Zoricăi Lațcu a căpătat notorietate după anul 1990. Vorbind despre impactul pe care l-au avut versurile Maicii Teodosia în sufletul cititorilor, Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus dezvăluie o apreciere trimisă de către un soldat aflat pe front, în Rusia:
„Într-un fund de Rusie, într-o zi cu viscol şi furtună, amestec de iarnă şi început de primăvară, mi s-a luminat gândul în colţul de insulă greacă evocat de caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri închinate nunţii lui Kalliroe. Vă mulţumesc pentru clipa senină şi pură pe care mi-aţi dăruit-o într-o vreme şi într-un cadru de tristă şi murdară animalitate”.
Prezentul volum a fost editat după un manuscris din anul 1959, aflat în Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iași, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Manuscrisul a aparținut Mitropolitului Moldovei, Înaltpreasfințitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii.
Ioan-Lucian Radu
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
