Sa te sfintesti, sa te linistesti!

Priviţi la regele soare! Încet-încet se ridică din sălaşul său şi după ce îşi face treaba se întinde din nou să se odihnească în asfinţit. Dar şi luna lui argintie, pe care sărmanul n-a apucat s-o atingă niciodată, ci doar în fugă, în umbrele serii, o mângâie, şi ea uşor-uşor se ridică din răsăritul ei… Toate încet şi fără grabă, cu blândeţe nobilă, cu mângâiere catifelată, aşa le vrea veşnicul şi încet-umblătorul Dumnezeu. Sfânta blândeţe nu este o simplă virtute, ci chintesenţa tuturor virtuţilor împreună, fiindcă aceasta este înmuiată cu totul în veşnicie. Te atinge atât de uşor şi dulce, ca adierea Raiului… Am cugetat multă vreme asupra acestui cuvânt, mi-am pus întrebări şi gândindu-mă la oamenii cu suflet odihnit, liniştit şi sfinţit pe care-i cunoşteam, am stat ca un microbiolog să scot cuvânt viu şi de folos…* * * Cuviosul şi evlaviosul părinte Dionisios Tambakis vine să ne amintească valori pe care aproape că le uitaserăm în viteza şi asprimea vieţii noastre contemporane, stăpânite de cugetul lumesc: nobleţea, discreţia, smerenia, liniştea. Să-L urmăm pe Domnul nostru, care i-a poruncit furtunii… şi au tăcut valurile mării (Psalmi 116, 29), pe drumul blândeţii şi păcii Sale!