„Adoptarea ideii că filosofia este o practică a transformării de sine ne face fundamental vulnerabili. Dacă o filosofie este autentică numai în măsura în care face corp comun cu cel care o practică, atunci filosoful seamănă cu dansatorul pe sârmă fără plasă de protecţie. Viaţa lui devine o perpetuă căutare a echilibrului: cel mai mic pas greşit, de o parte sau de alta, îi poate fi fatal. Dacă cedează în faţa pretenţiilor lumii cu preţul ruperii de filosofia sa, e pierdut; dacă ascultă de poruncile propriei conştiinţe cu preţul siguranţei personale, e iarăşi pierdut. Este exact situaţia pe care au avut-o de înfruntat Socrate, Hypatia, Morus, Bruno şi Patočka.”
„Formarea tradiţiilor intelectuale şi filosofice nu e guvernată de tipare strict raţionale, ci uneori de forme ale gândirii şi imaginaţiei mitice. Evenimentul violent al morţii acestor filosofi este înregistrat şi prelucrat de tradiţie potrivit principiilor ce guvernează crearea miturilor. Drept urmare, sfârşitul lor este transpus în mitologie. În chip invizibil, dar implacabil, «logica» mitului îşi pune amprenta asupra istoriei gândirii. Convenţional, tindem să credem că mitul subminează raţiunea, dar lucrurile sunt pesemne mai complicate.”
„Filosofii care «mor pentru o idee» nu trebuie doar să-şi «reducă la tăcere» trupul: mai important este să-l transforme într-un mijloc de a filosofa. Carnea lor trebuie să devină o seismogramă vie a propriei filosofii. Într-un sens, ideea n-are nimic radical. Filosofii, cercetătorii în ştiinţele cognitive şi psihologii au legat de multă vreme gândirea de corporalitate, sugerând că raţiunea ruptă de corp nu există. Faptul că suntem «făpturi întrupate» ne modelează mintea într-un mod esenţial şi plin de consecinţe.”
„Oamenii au murit «pentru o cauză» de când există pe lume. Au murit pentru Dumnezeu sau pentru semenii lor, pentru idei sau pentru idealuri, pentru lucruri reale sau imaginare, rezonabile sau utopice. Dintre toate variantele posibile de moarte voluntară, cartea de față se apleacă asupra filosofilor care mor de dragul filosofiei lor. Desigur, o asemenea moarte nu e lipsită de ironie: plăteşti cu cel mai preţios lucru ce ţi‑a fost dat (propria viaţă) pentru ceea ce de obicei trece drept activitatea cea mai lipsită de importanţă. Dar filosofilor – sau celor mai fascinanţi dintre ei – nu le lipseşte niciodată simţul ironiei. Într‑un anumit sens, A muri pentru o idee este un excurs într‑un domeniu încă necercetat: ontologia existenţei ironice.”
Lasă-ne adresa ta de e-mail și te anunțăm când revine pe stoc.
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
